Pagina web Fundatia Sfantul Francisc
Călugărul franciscan Böjte Csaba, de la Mănăstirea Franciscană din Deva, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2022 de ministrul Resurselor Umane din Ungaria, Miklós Kásler.
„L-am nominalizat pe fratele meu Csaba la Premiul Nobel pentru Pace. Fratele Böjte Csaba și-a început slujba de preot când Cortina de Fier a căzut. Cu peste trei decenii de activitate umanitară, a dărâmat zidurile dintre naționalitățile care trăiesc în Europa Centrală de Est și servește, în același timp, drept exemplu și bună practică pentru întreaga omenire. În ultimele decenii a creat un program de salvare a copiilor care depășește ideologiile și interesele politice”, a spus ministrul Kásler.
Astăzi, fundația din Deva fondată de Böjte Csaba are în grijă peste 2.500 de copii în 26 de instituții.
”Ca rezultat măsurabil al unor vieți omenești salvate, cred că, urmare a multor decenii de muncă, ar merita Premiul Nobel pentru Pace de anul acesta”, a precizat ministrul Resurselor Umane din Ungaria.
Premiul Nobel pentru Pace este unul din cele șase premii Nobel instituite prin testament de inventatorul și industriașul suedez Alfred Nobel. Este singurul premiu care se decernează în Norvegia, la Oslo, de către un comitet în exclusivitate norvegian, format din cinci persoane alese din Parlamentul Norvegiei. Toate celelalte premii Nobel se decernează în Suedia, la Stockholm, de către autorități suedeze.
Premiul Nobel pentru Pace a fost câștigat în 2021 de jurnaliștii Maria Ressa și Dmitri Muratov pentru „lupta lor curajoasă pentru apărarea libertății de exprimare în Filipine și Rusia”.
www.hd24.ro